24 de ore mai târziu…

articol Dan

De pe blogul lui Dan

După cum puteți ghici, nu vi se adresează o pisică avansată tehnologic, ci doar o ființă umană ce a căzut pradă tentației și curiozității. Aceste sentimente, împreună cu susținerea necontenită a persoanelor care au reacționat în urma guest postului de ieri, mi-au dat curajul să îmi înșir gândurile pe hârtie, în loc să îi umplu lui Dan capul de ele. Cu acest prilej, aș dori să îi mulțumesc lui Dan pentru ajutorul oferit în creația conceptului grafic The Household Geek și Leiei pentru inspirație.

Vorbind de inspirație, în caz că nu v-ați dat seama din zecile de poze ce au apărut pe rețelele mele sociale de aproape 3 luni încoace, împreună cu Dan, am decis că avem prea mult timp liber și dormim prea bine noaptea. Leia, un metis negru cu un petec alb pe abdomen, a sosit în viața noastră la vârsta de 2 luni, adoptată fiind, și încă din prima clipă a vrut să marcheze momentul, arătându-ne ce înseamnă să iei o pisică, care nu a părăsit niciodată apartamentul, cu tine în mașină, fără pet carrier. Am păstrat urmele acestui moment vreo 2 săptămâni, pe brațe și pe spate.

10984645_10153124940232764_2026446939_n

Astăzi, la inocenta vârstă de 4 luni, mândra felină de origine nobiliară intergalactică nu numai că a cucerit cele mai înalte piscuri ale apartamentului dar și-a însușit obiceiul de a mă șantaja emoțional, suspinând pe la ușă când simte că e pe cale să rămână singură acasă.

Când credeam că viclenia laturii întunecate a familiei sale și-a atins limitele, Prințesa s-a hotărât să treacă la următorul nivel, efectiv să mă joace pe lăbuțe. În eventualitatea în care îndrăznesc să îi spun ce nu are voie să facă, Leia pune lăbuța în prag și își plănuiește crunta răzbunare. De cele mai multe ori asta se concretizează în furt, mai precis al ochelarilor mei de vedere, pe care mi-i ascunde sub canapea sau în cine știe ce alte văgăuni, dar nu ezită nici să îmi dărâme produsele cosmetice de pe rafturile din baie, în ordine descrescătoare în funcție de preț și de cât de noi sunt, sau să dea drumul la televizor când rămâne singură acasă. Când întrec limita, apelează la măsuri drastice. Nu se mai cântă în casa asta de atunci.

10957926_10153124940237764_555114678_n

Spre norocul tuturor implicați, ne-am îndrăgostit iremediabil de această tânără speranță monarhică și nu am renunța la ea pentru nimic în lume. Tot ce-mi rămâne este să-l conving pe Dan să investim în asta și eventual în câteva lecții de japoneză, ca să îi putem anticipa dorințele Prințesei, înainte să și le impună cu forța.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *